vreme-rea-ninsoare

Conducerea pe ploaie, grindină, ceaţă, ninsoare, chiciură, vânt, ger, precum şi în zilele cu căldură tropicală, prezintă unele “particularităţi”. Pe ploaie, conducerea este îngreuiată, deoarece:

  • culoarea şoselei se întunecă şi astfel este mult mai greu de observat drumul, în special noaptea;
  • prin geamul udat de ploaie vederea este mult stânjenită;
  • picăturile de apă (şi de noroi) de pe geamurile de far reduc noaptea puterea luminii;
  • aderenţa cauciucurilor pe şosea este mult scăzută din cauza apei (deci, viteza medie se micşorează în mod inevitabil);
  • la orice încrucişare cu o altă maşină, parbrizul este acoperit brusc cu noroi;
  • dacă sistemul de aprindere nu este bine protejat, se pot produce întreruperi sau chiar pană de curent;
  • încrucişările cu alte automobile noapte pe şoselele asfaltate, ude şi negre devin un adevarat chin, din cauza orbirii şi împiedicării aproape totale a vizibilităţii, datorită reflectării luminilor de către suprafaţa lucioasă a asfaltului;
  • uneori, când plouă violent, vizibilitatea poate să fie redusă complet (se întâmplă uneori ca ploaia să fie atât de deasă, încât să nu vedeţi nici măcar la un metru în faţa maşinii).

Singurele organe pe care ploaia le avantajează sunt cauciucurile, la care ritmul de uzură pe udătură este cu peste 60% mai redus decât pe teren uscat (în schimb, ele sunt mai uşor străpunse de pietrele ascuţite sau de cioburile de sticlă). În general, uzura cauciucurilor merge mână în mână cu aderenţa. Scăderea aderenţei drumului din cauza ploii este extrem de variabilă. De exemplu, şoselele de beton aspru şi curat prezintă cea mai mică scădere a aderenţei de la uscat la ud: circa 20%. Adică distanţa de frânare va creşte pe beton ud numai cu circa 20% faţă de cel uscat. La drumurile asflatate ude aderenţa scade la jumătate, deci distanţele de frânare se dublează. De asemenea, există anumite categorii de şosele gudronate, la care aderenţa pe ploaie scade sub jumătate. Tot astfel, dungile albe sau galbene vopsite pe asfalt sunt foarte alunecoase pe ud. Un moment foarte periculos este acela de la începutul ploii, când picăturile de apă amestecate cu praful de pe şosea formează o pastă alunecoasă (mâzgă). În aceste cazuri aderenţa poate să scadă la o treime din valoarea ei pe o şosea uscată (distanţele necesare frânărilor sunt de 3 ori mai mari). Cu cât şoseaua este mai murdară (praf, frunze veştede, ulei, etc.), cu atât mâzga este mai periculoasă.

Încercarea aderenţei. Uneori, mergând pe drumuri umede, nu apreciem exact valoarea aderenţei. În astfel de cazuri aderenţa se poate “pipăii”, executând câteva frânari puternice şi scurte (prin lovirea pedalei de frână). După ceea ce simţim când blocăm roţile (2-3 metri) ne dăm seama de gradul aderenţei. Astfel de încercări sunt necesare şi atunci când observăm (cu ochii) că s-a schimbat calitatea asfaltului. Pneurile cu banda de rulare complet tocită, oferă pe şoselele ude o aderenţă redusă cam la 50% faţă de cazul celor cu banda de rulare bună. Deci prezintă un pericol mult mai mare de derapaj, de frânări ineficiente şi de pierderea controlului maşinii. De aceea în toate ţările este interzis a se rula cu pneuri uzate (adâncimea sculpturilor pe mijloc trebuie să fie de cel puţin mm). În schimb pe şosea uscată pneurile netede au o aderenţă cu 5-20% mai mare decât cele cu banda de rulare perfectă! (vedeţi maşinile de Formula1) Însă e bine să ştiţi că argumente de acest fel nu vă pot scuti de amendă. Aici este locul să lămurim noţiunile de patinaj şi derapaj.

Patinajul. Se spune că roţile “patinează” atunci când se învârtesc mai repede sau mai încet decât ar trebui în funcţie de viteza maşinii. La limită se poate ca maşina să stea pe loc şi roţile motrice să se învârtească (de exmplu când roţile patinează la deal pe gheaţă. De asemenea, tot la limită se poate ca roţile să stea şi maşina să meargă (roţile patinează blocate). Acest lucru se îmtâmplă cu orice roată la frânări puternice. În timpul patinajului, fără blocarea roţilor, automobilul urmează traiectoria imprimată de conducător numai la viteze relativ mici. Excepţie de la regula face patinarea blocată a roţilor din faţă. În acest caz ele merg drept înainte, indiferent de bracaj, de viteza maşinii şi de felul şoselei. Un caz aparte de patinare a roţilor este acvaplaning-ul. Acest fenomen periculos apare la mersul relativ rapid, pe ploaie foarte puternică sau prin băltoace mari. De la o oarecare viteză, roţile pierd contactul cu şoseaua sau, mai exact, plutesc de-asupra apei la 0,1-2 mm de suprafaţa asfaltului. În asemenea situaţii, roţile motrice se supraînvârtesc degeaba, iar celelalte se opresc sau se rotesc mult mai încet decât ar corespunde vitezei maşinii. Însă în ambele cazuri, conducătorul nu mai poate comanda nimic: nu mai are nici direcţie, nici frână, nici acceleraţie. Maşina se duce drept înainte chiar dacă el virează, frânează, accelerează sau nu. Riscul apariţiei acestui fenomen, depinde de grosimea stratului de apă de pe drum, de viteza maşinii, de dimensiunea cauciucurilor, de presiunea din pneuri şi de starea benzii de rulare.